Interviu cu 4 programatori din echipa Victorious Dreamers and Believers

În experiența mea de corporatist am avut onoarea de a întâlni o mulțime de oameni faini. Echipa mea preferată, conform numelui proiectului la care lucrează, în cazul de față, este VDAB-ul. Pentru mine ea reprezintă Victorious Dreamers and Believers. Echipa este mai mare, unii dintre ei au mai plecat, însă au rămas uniți. Întrebarea este: ce caut în schema asta? Ei bine, începuturile mele în corporație au fost ceva mai lente. Cât am stat pe bench, adică pe tușă cum ar fi la fotbaliști, ei au fost mereu lângă mine. Totul a decurs cu o naturalețe incredibilă. Deși nu făceam parte, oficial, din echipa lor ei m-au ținut mereu pe-aproape. Chiar și după ce mi-am dat demisia, încă sunt în grupul lor, mai ieșim din când în când la o bere. N-a fost ajutor pe care să-l fi cerut și să nu fi sărit cineva. Vorbe bune, update-uri și o mulțime de glume. Trăsăturile generale ale grupului ar fi: optimism și spirit evolutiv. Cei care au răspuns la interviuri sunt toți dezvoltatori java. Voi face o scurtă descriere fiecăruia dintre ei, așa cum îi știu eu.

Pe Cristi l-am cunoscut chiar la angajare. El și încă un coleg, au fost cei cu care am dat interviu. Cristi era cel care reușea mereu să detensioneze atmosfera. Avea o căldură aparte, aerul acela care-ți spunea: ”Relax! I’m your friend!“ Țin minte că a insistat foarte mult să afle despre pasiunea mea: scrisul. Era o curiozitate nedisimulată. Atunci când s-a mutat în echipa victorioșilor, mi-a demonstrat, în continuare, că este un om de încredere și un prieten pe care ți-l dorești să-l ai pe-aproape. 

Emanuel este tipul justițiar, cel care crede cu tărie că poate schimba lumea, în mai bine, împlicându-se, exprimându-și punctul de vedere public. Este băiatul cu fluierul la gât care te va avertiza mereu atunci când calci strâmb. Altfel, știe să se distreze și să-i surprindă pe ceilalți cu glume sau remarci care țin de frumusețea și sinceritatea unui copil.

Andra este mereu cu zâmbetul pe buze. Sensibilă însă și hotărâtă în ceea ce-și propune. Pe noi două ne-a legat o pasiune comună: scrisul. Poate prea modestă. Când ne adunam la masa de prâz, de multe ori, devia discuțiile asupra scrisului meu, decât al ei. Are o mie de motive să se laude și dacă n-o face ea, eu îmi permit. Sîc! J A publicat o carte în limba engleză care se găsește pe Amazon (Painting Story by Andra Pravai ebook) și scrie articole faine pe Medium (https://medium.com/@andraprav).

Pe Valentina am cunoscut-o înainte să mă știe, de la o guildă, sau șezătoare cum îmi place să-i spun, organizată tot în cadru companiei. Încă de atunci m-a fascinat curajul ei de a vorbi în public și spiritul de inițiativă. Apoi, mi-a rămas în minte o remarcă a ei, încerca să înțeleagă de ce niște clienți nu ofereau decât feedback constructiv. Mie asta mi-a spus multe. Un om dispus să evolueze dinamic, prin interacțiune cu ceilalți. Cumva fără milă față de ea. Și nu pot trece cu vederea blogul ei pe care publică articole tehnice sau de interes din punct de vedere profesional: https://thejarofbits.com. 

Criss Philoianos: De ce programator și nu doctor, profesor, vânzător, dansator, orice altă meserie?

Cristi Cioriia: Pentru mine, a fi programator e îmbinarea cea mai nimerită între spiritul analitic și nevoia de comunicare cu ceilalți, între gândirea critică și nevoile de nou și de deschidere către alte perspective.

Emanuel Ciucă: Când eram mic îmi plăcea să dezmembrez ce găseam prin casă. (Nu mereu și să asamblez). Dacă se spărgea, strica ceva, era liber la studiat ce este înăuntru. Pe la 7-10 ani, nu mai știu când, am primit un calculator. Nu mi-a fost niciodată frică să mă uit în el să umblu pe la cabluri, configurații, să instalez windows, să formatez. Am chestia asta, mă prind cum merg lucrurile chiar dacă nu înțeleg exact de ce, initial. M-am dus la liceu croit pe informatică, la fel și la facultate. Am "lucrat" și ca agent de asigurări și account manager la o companie de investiții pe piața de capital, dar a fost așa o încercare de o vară, apoi după anul 3, în vacanță, m-am angajat ca programator. Deci, am rămas până la urmă la ce îmi plăcea.

Andra Pravai: Știi cum faci alegerile astea de viață, pe genunchi. Habar n-ai pe ce lume trăiești și ești aruncat în mijlocul oceanului fără vestă de salvare și fără să știi să înoți. Te descurci cum poți cu ce ai. În familie nu am avut programatori, fiind o meserie relativ nouă și nici în domeniu, dar îmi plăceau mult informatica și matematica în liceu. Am zis să încerc.

Valentina Bojan: Mi-aș dori să am un răspuns mai interesant când vine vorba de acest lucru. Răspunsul sincer este că așa a fost să fie. Uitându-mă înapoi, în liceu chiar îmi doream să urmez o carieră care să implice mai multă creativitate. Îmi aduc aminte faptul că primele mele două opțiuni de carieră erau cea de arhitect și regizor de film. Totuși, lucrurile s-au petrecut diferit. Nu pot spune că în facultate am prins gustul programării. Au fost momente în care mi-am zis că eu nu mă văd făcând asta toată viața. Dar să renunț nu a fost o opțiune. M-am angajat și așa a început pasiunea mea pentru programare. Să interacționez cu oameni pasionați de acest domeniu, să văd ce înseamnă să fac parte dintr-o echipă, și să am acel sentiment de ownership în proiectul la care lucrez au fost pietre de temelie în definirea a ceea ce înseamnă a fi programator pentru mine, astăzi. Am avut surpriza să aflu că pot fi un om tehnic și creativ în același timp. Și cred că asta îmi place cel mai mult: nu te plictisești niciodată. Nu cred că am spus asta până atunci, dar niște decizii care păreau atât de greșite la un moment dat, au dus la un rezultat perfect. Nu am regrete. Altă meserie nici că se potrivea mai bine. Și poate că uneori în munca mea de programator, sunt și arhitect și regizor .

Criss: Un principiu clean code pe care îl aplici și în viața personală? Poți da un exemplu?

Cristi: Îmi place să cred că aplic consecvent principiul Open/Closed. Ceea ce înseamnă, din punctul meu de vedere, că există un set de câteva valori care mă ajută atât să judec ceea ce se întâmplă în jurul meu pentru a găsi sensul lucrurilor cât și să rămân deschis la a afla lucruri noi din mediul exterior, care să mă îmbogățească sufleteste.

Emanuel: YAGNI - You Aren't Gonna Need It. EX. Nu am nici acum aplici în băi? 

Andra: Single responsibility principle. Îmi place din ce în ce mai mult să mă concentrez pe un singur lucru atunci când îl fac și să îl fac bine. Asta îmi aduce multă satisfacție, liniște și o plăcere de a fi disciplinată.

Valentina: Fa un singur lucru și fă-l bine! Mi se potrivește ca o mănușă. Niciodată nu mi-a plăcut să încerc să fac prea multe lucruri în același timp. Asta nu pentru că nu aș putea să le fac bine, ci pentru că inevitabil nu aș putea să le fac pe toate astfel încât să fiu eu mulțumită de rezultat. De multe ori tind să fiu perfecționistă și deși aș face 9 din 10 lucruri perfect, acel 1 rămas care nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele va fi cel care îmi va fura liniștea. E un aspect al vieții mele la care trebuie să mai lucrez, pentru că încă nu este perfect. Ironic, nu? De-asta încerc să am câte un singur țel la un moment dat și să îmi pun toată energia în el.

Criss: Ai ceva hobby-uri sau pasiuni?

Cristi: Nu m-aș descrie drept o persoană pasională, dar îmi place să văd locuri noi și să mă pregătesc pentru ele, să stau la taclale la câteva berici, să merg la evenimente culturale, la teatru și să citesc.

Emanuel: Îmi place să mă uit la anime-uri, seriale. Îmi place și tenisul chiar dacă joc foarte rar. Nu mai am timp, dar îmi place să mă joc CSGO (Counter Strike: Global Offensive), în special cu prietenii.

Andra: Am ceva. Da. Scrisul este un hobby care m-a tot urmărit de când eram copilă și am o pasiune pentru creierul uman. De fiecare dată când îmi cade o carte de psihologie în mână, o devorez cu entuziasmul unui începător.

Valentina: Îmi plac filmele, iar de curând am descoperit că ador călătoriile în care să iau un oraș la picior și să îl descopăr. Un hobby mai ascuns ar fi construcția de lego și puzzle-uri. Am ajuns la un nivel destul de ridicat în ceea ce le privește. Dacă lego-urile de 3000-4000 de piese îmi iau 3-4 zile, puzzle-urile de acceași dimensiune sunt ceva mai dificile și pot petrece și peste 2-3 săptămâni cu ele. Am găsit în ele un exercițiu perfect de meditație. Cred că sunt singurele activități care îmi oferă momente de mindfullness fără să fac niciun efort. Reușesc pur și simplu să mă desprind de multitudinea de gânduri omniprezente și mă și distrez în acelsi timp. Cred că își îndeplinește rolul de hobby la urma urmei.

Criss: Pros – cons viață de corporatist.

Cristi: În opinia mea, avantajele vieții de corporatist țin de faptul că intri în legatură cu mulți oameni, apar oportunități de training, se fac team building-uri, poți schimba proiecte, poți vedea mai multe aspecte ale afacerilor, există proceduri și procese, există stabilitate. Dezavantajele vieții de corporatist țin de birocrație, depersonalizare, spiritul gregar și incremenirea în proces.

Emanuel: Pro: Oamenii, orientare către dezvoltare

Contra: evaluările și setarea obiectivelor

Andra: +: mediul este unul foarte organizat. Îmi plac structura, claritatea și că oamenii sunt deschiși la provocări. Îmi place că mă pot exprima liber și că sunt ascultată. Un mare alt avantaj: ai obiective clare și planuri bine puse la punct despre cum să ajungi acolo

-: rutina și faptul că suntem tratați ca niște resurse ne fac uneori să uităm de autenticitate și că suntem, până la urmă, oameni. Rămâne să-și găsească fiecare practica lui pentru a-și satisface nevoile de spontaneitate și creativitate.

Valentina: Avantajele sunt cele bine-cunoscute și țin atât de partea financiară, prin salarii competitive, plata la timp, set de beneficii, cât și de cea profesională, prin posibilități de creștere, interacțiune cu oameni din culturi diferite, existența unui proces de lucru etc. Totuși, în ceea ce mă privește, lucrând într-o corporație am observat că tind să trăiesc într-o bulă și deseori ajung să judec având clasificarea corporatist/non-corporatist în minte. Deseori, fac greșeala să cred că "noi, corporatiștii" știm mai bine pentru că avem altă deschidere la ce este nou și la ce vine din străinătate. Asta mi se pare o capcană.

Criss: Ce îmbunătățiri ai aduce locului actual de muncă, dacă ți-ar sta în putere?

Cristi: Dacă aș avea o baghetă magică aș muta sediul mai aproape de casă, într-o cladire mai faină, aș aduce proiecte mai incitante și aș împrospata aerul cu un praf care să mai reducă birocrația și să îi motiveze pe oameni.

Emanuel: Aș pune plăcuțe cu nume la birouri. Deși poate aș putea să întreb oamenii cum îi cheamă. 

Andra: Aș face locuri closed space pentru oamenii care au nevoie de muncă neîntreruptă continuă și care se pot concentra mai bine așa. Și locuri pentru power naps, un quick pick-me-up în mijlocul zilei îmbunătățește productivitatea.

Valentina: Cred că mi-ar plăcea să văd că există o comunitate mai strânsă la nivelul programatorilor. Văd din ce în ce mai multe silozuri. Fiecare discută cu cei din echipa sa. Nu mai văd oameni care lucrează la proiecte diferite discutând între ei pe hol, sau lângă aparatul de cafea. Deși lucrăm într-un open space, am creat niște pereți imaginari între noi și asta nu îmi place. Cred că ar fi un win-win pentru toți să aflăm cu ce probleme se confruntă și alte echipe, cum depășesc obstacolele, sau ce reușite au. Este acel lucru mic și ușor de făcut care reușește să învingă rutina zilnică. Desigur, ar mai fi lucruri de îmbunătățit, însă aș începe cu asta.

Criss: Există ceva din cultura organizațională care te-a influențat pozitiv în ceea ce ești?

Cristi: Compania la care lucrez a susținut initiative de dezvoltare profesională continuă, cum ar fi participarea la conferințe, la sesiuni de împărtășire de cunoștinte, sau la traininguri. Colegii care au pus în practică toate aceste inițiative au fost factorul de influență pozitivă cel mai important.

Emanuel: Probabil că da, dar nu îmi dau seama de chestiile astea.

Andra: În ceea ce sunt? Habar n-am ce sunt, dar până atunci îți răspund la ce vreau eu. Am cunoscut mulți oameni minunați datorită organizării de birouri în open space. Am învățat să lucrez într-o echipă distribuită și să empatizez cu oameni cu o cultură foarte diferită. Să îmi fac planuri pe 25 de ani pe care să le respect. Să cer frumos, să dau cu drag.

Valentina: Cu siguranță! O mulțime! Și asta poate se datorează faptului că am venit aici imediat după facultate. Pot spune că am avut un câștig major în ceea ce privește mindset-ul actual. Am ajuns într-un punct în care pot spune că îmi place de mine din punct de vedere profesional. Această modelare a avut loc în primul rând pentru că organizația a permis-o și a încurajat-o. Desigur, cultura organizațională nu ar fi nimic fără oameni care să o aplice zi de zi. Și am avut noroc să fac parte dintr-o echipă absolut minutată. Am fost încurajată să mă fac auzită, să mă implic tot mai mult, să îmi asum responsabilități. Am lucrat într-un mediu în care orice idee era ascultată și dezbătută liber până când cu toții o acceptam pe cea potrivită. Am simțit mereu că echipa era lângă mine și era gata să sară în ajutor la nevoie. Interesant este că eram totuși atât de diferiți și cu toate astea ne-am cunoscut între noi în așa măsură încât știam să ne modelăm imediat în funcție de persoana cu care lucram la un moment dat. Am învățat că nu totul e muncă și că adăugând și puțină distracție te ajută să nu pleci seara acasă ca un robot. Acum privesc cu mândrie înapoi, pentru că am absorbit tot ce se putea din acea experiență. Tot ce încerc acum este să păstrez toate calitățile dobândite în decursul acestor ani și mă deschid noilor experiențe.

Criss: Un mesaj pentru tine cel care vei fi peste 20 de ani:

Cristi: Viața e frumoasă la orice vârstă! Suntem pe drumul bun.

Emanuel: Have fun and never stop learning!

Andra: Sper că ești recunoscătoare că nu mănânc ciocolată în fiecare zi!

Valentina: Hei, ai ajuns până aici! Bravo! Ține-o tot așa!